Skip to content Skip to footer

GENERATOR DE ABUR

Obiectiv:

Managementul efectiv al proceselor specifice operării în condiții normale și anormale de operare a acestui echipament în scopul funcționării în condiții de siguranță și eficiență pe toată durata de viață, vizând prelungirea acesteia, cu implicații în obținerea unei energii sigure, curate și ieftine.

Direcții de cercetare:

  • Evaluarea comportării materialelor actuale și candidate la construcția generatorului de abur în condiții normale și anormale de operare
    • Identificarea proceselor de degradare corozivă a materialelor structurale în funcție de condițiile de material, de mediu și de parametri de testare;
    • Stabilirea unei corelații între condițiile de operare și mecanismele de degradare a principalelor materiale structurale din circuitul primar și secundar al generatorului de abur și modelarea proceselor implicate;
    • Elaborarea unor modele matematice având drept scop prognozarea intensității degradării corozive în anumite condiții de operare;
    • Extinderea operării în siguranță pe termen lung a generatorului de abur (Long Term Operation – LTO).
  • Chimia apei și procese specifice transportului, depunerii și îndepărtării produșilor de coroziune și impurităților în generatorul de abur
    • Diminuarea coroziunii materialelor structurale prin îmbunătățirea chimiei apei sau aplicarea tratamentelor chimice de suprafată;
    • Implementarea rezultatelor experimentale obținute în laborator, a parametrilor înregistrați în procesul de operare care se constituie în istoricul operării, precum și a informațiilor și parametrilor din literatura de specialitate sau de la operarea unor centrale similare din alte țări, în baze de date pentru evaluarea comportării la coroziune a materialelor structurale și a formării și transportului produșilor de coroziune în circuitele generatorului de abur.
  • Operare, control nedistructiv, întreținere, reparații și modernizări generator de abur
    • Program experimental dedicat punerii la punct a tehnologiei de obturare a tuburilor generatorului de abur în scopul redării integrității structurale.
  • Asigurarea suportului tehnic pentru CNE Cernavodă în domeniul generator de abur
    • Asigurarea expertizei în scopul identificării tipurilor de defecte apărute din cauza coroziunii unor componente structurale în funcțiune și propuneri pentru diminuarea acestora;
    • Caracterizarea depunerilor de pe placa tubulară a generatorului de abur și stabilirea influenței acestora aupra comportării la coroziune a materialului tubulaturii generatorului și a eficienței transferului termic.
  • Elaborarea, implementarea, monitorizarea programului de C-D nr.7 și diseminarea rezultatelor obținute.

Persoană de contact: Dr. CS III Alexandru NITU; e-mail: alexandru.nitu@nuclear.ro