„Institutul de Cercetări Nucleare (RATEN ICN), în colaborare cu Academia Oamenilor de Știință și Academia de Științe Tehnice, sub auspiciile Academiei Române, a organizat in perioada 29 – 31 mai 2024, la Centrul de Conferințe RAMADA, cea de-a 15-a ediție a Conferinței Internaționale „Sustainable Development through Nuclear Research and Education” – NUCLEAR 2024.
Conferința NUCLEAR 2024 s-a alăturat eforturilor naționale, europene și internaționale de promovare și susținere a rolului energiei nucleare în atingerea obiectivelor climatice și de securitate energetică, precum și de creștere a gradului de conștientizare a tuturor părților implicate sau interesate cu privire la cele mai recente realizări în dezvoltarea tehnologiilor inovatoare.
Lucrările conferinței au fost deschise de reprezentanți de seamă ai organizațiilor internaționale, autorităților locale și naționale, comunității științifice și universitare. Au adresat mesaje Dl. Tudor Prisecariu – Secretar de Stat MCID, Dl. Cantemir Ciurea-Ercău – Președinte CNCAN, Dl. Cristian Gentea – Primar al municipiului Pitesti si Dl. Mihnea Costoiu – rector al Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București. Dintre cei care au luat cuvântul din partea organizațiilor internaționale, se remarca Roger Garbil – Comisia Europeană, Vladimir Kriventsev – IAEA Viena, Stefano Monti – ENS Brussels și Gabriel Pavel Lazaro – ENEN.
Evenimentul a atras peste 200 de participanți din țară și străinătate (Belgia, Italia, Franța, Austria, Suedia, Elvetia, Brazilia, SUA, Vietnam, Malaiezia si Indonezia). Lucrările prezentate au adresat aspecte de actualitate privind: reactoare avansate și sisteme inovatoare, inclusiv SMR și Gen IV, securitatea nucleară și accidente severe, reactoarele nucleare și combustibilii nucleari, tehnologiile și materiale nucleare, managementul deșeurilor radioactive, protecția împotriva radiațiilor, protecția mediului, politici și strategii nucleare, infrastructura de cercetare, energia nucleară și societatea, educație.”