Obiective
Elaborarea, dezvoltarea şi calificarea de metode, tehnologii şi echipamente pentru testarea, punerea în funcţiune, exploatarea, inspecţia, întreţinerea şi reparaţia componentelor Sistemului de Manevrare Combustibil (SMC)
- Proiectarea și realizarea de scule, dispozitive şi echipamente tehnologice destinate intervenției, inspecției, calibrării sau verificării funcţionale a componentelor SMC;
- Dezvoltarea unui model experimental de simulator de cameră de comanda şi a metodelor şi tehnologiilor aferente, destinat perfecţionării şi testării profesionale a operatorilor SMC;
- Dezvoltarea unui sistem informatizat de instruire, verificare şi evaluare a personalului SMC, referitor la construcţia, funcţionarea, testarea şi operarea capului MID;
- Păstrarea şi dezvoltarea capacităţii tehnice şi a competenţei RATEN ICN în domeniul testării Maşinii de Încărcare Descărcare (MID).
Directii de cercetare
1. Tehnologii şi echipamente pentru întreținere, reparații şi inspecții SMC
- Dezvoltarea de metode şi tehnologii pentru activități de mentenantă, inspecție şi interventie asupra echipamentelor şi componentelor SMC;
- Identificarea mecanismelor de degradare ce apar în funcționarea SMC, şi elaborarea de soluții tehnice pentru reducerea acestor fenomene;
- Dezvoltarea de tehnologii, metode şi echipamente de supraveghere on-line a instalațiilor pentru mentenanță predictivă.
2. Tehnologii şi echipamente pentru simulare SMC
- Dezvoltarea de metode, tehnologii şi echipamente pentru simularea funcționării componentelor SMC, destinate perfecționării şi testării profesionale a operatorilor;
- Dezvoltarea de aplicații software de simulare destinate identificării şi analizei fenomenelor ce influențează funcționarea corectă a componentelor SMC;
- Dezvoltarea unui sistem informatizat pentru instruirea, verificarea şi evaluarea cunoştințelor personalului SMC.
3. Tehnologii şi echipamente pentru testarea capului MID
- Menținerea şi dezvoltarea competenței şi capacitatii tehnice de testare a capetelor MID până la finalizarea şi punerea în funcțiune a U3 şi U4 – Cernavodă;
- Modernizarea echipamentelor standului de testare MID, avand în vedere uzura fizică a componentelor, ieşirea acestora din fabricație şi lipsa pieselor de schimb;
- Formarea şi instruirea personalului de operare şi exploatare.
4. Modernizare calculator de proces Stand MID
- Modernizarea sistemului de conducere prin calculator a standului de testare MID, având în vedere ieşirea din fabricație a modelului existent, lipsa suportului tehnic şi a pieselor de schimb, dar şi avansul tehnologic al noilor echipamente existente pe piață;
- Reproiectarea, implementarea şi testarea pachetului software destinat SCC – MID modernizat;
- Formarea şi instruirea personalului de exploatare de specialitate.
5. Tehnologii şi echipamente nucleare testate în standul MID
- Dezvoltarea de tehnologii şi metode pentru testarea de componente nucleare şi nenucleare în Standul MID;
- Proiectarea şi realizarea de scule, dispozitive şi echipamente tehnologice pentru a fi utilizate în Standul MID la testarea componentelor nucleare şi nenucleare;
- Adaptarea facilităților standului MID în vederea testării altor componente CNE.
6. Tehnologii şi echipamente pentru manevrarea combustibilului în sisteme nucleare inovative de Generația 4 şi SMR:
- Dezvoltarea de tehnologii și echipamente pentru manevrarea combustibilului nuclear în reactoarele de nouă generație;
- Proiectarea şi realizarea de instalații tehnologice destinate testării combustibilului nuclear și echipamentelor de manevrare ale acestuia.
Persoana de contact: IDT Mugurel UNGUREANU; e-mail: mugurel.ungureanu@nuclear.ro